despre cum intre 6 si 7 dimineata nu se intampla nimic…

…deci s-ar putea deduce ca nu exista. dar ar fi foarte gresit. caci exista, atata vreme cat asta scrie in coltul din dreapta jos al ecranului luminos. care-mi irita ochii inrositi mai rau decat lipsa de somn ulterioara lentilelor de contact zilnice. in fine, detalii. incet incet se face si lumina, asta pentru ca in drum spre cafea trimit un usor impuls electrotactil catre lampa fermecata. da, veioza aia de-am vrut s-o arunc de la balcon ca are becu’ ars, cine dracu’ sta sa cumpere becuri, dupa care am realizat ca de fapt n-are boton..cine dracu’ face veioze fara botoane, huh?!?..dupa care mi-am reamintit ca tre’ sa fii inginer ca primul gand generat de nevoia absoluta de lumina sa fie daca priza e switched on sau off. afara peisajul e static, in brad luminitele sunt statice iar din televizor zgomotul vine alb. o sa fie o zi lunga. asta gandind in aceiasi termeni relativi care permit folosirea termenului zi pe bezna asta…si tot incet incet se reconstruieste de unu’ singur si sensul ala ciudat de normalitate pe care o existenta sociala se presupune c-ar trebui sa-l aiba si asta pentru ca eu stau cuminte, cu mainile la spate, privesc si nu simt nevoia sa intervin. da, e si asta o chestie. acum o sa deschid larg usile balconului meu frantuzesc (sau juliet, ca vorba ceea…nu poti sa vorbesti de french in casa mortului decat daca e de rau…), o sa-mi aprind o tigara si-o sa las fumul sa-si faca de cap in rotocoale mici si alburii prin staticul asta ireal in timp ce-o sa numar incetisor de la 1 la 60 pentru ca atat de lung e un minut si altfel nu e niciodata timp sa realizezi ca de fapt e si prin urmare exista…

---